Home » Lumea digitală » Apple Watch va înlocui cheile automobilului

Apple Watch va înlocui cheile automobilului

Apple Watch va înlocui cheile automobilului
Publicat: 02.03.2015
Noul dispozitiv Apple Watch, un ceas inteligent, ce urmează să fie prezentat de Apple pe 9 martie, va înlocui cheile de la automobil, iar bateria sa va fi încărcată o zi întreagă, a declarat Tim Cook, şeful companiei americane, într-un interviu acordat The Telegraph, citat de huffingtonpost.com.

Ceasul Apple este realizat astfel încât să înlocuiască cheile de la maşină şi cardurile care sunt folosite în prezent în multe vehicule, a declarat Tim Cook pentru publicaţia britanică The Telegraph.

Acesta a precizat că bateria aparatului va avea destulă energie pentru utilizarea sa pe parcursul unei zile întregi şi se va încărca mai rapid decât un iPhone.

De asemenea, noul dispozitiv va funcţiona ca un card de credit prin intermediul serviciului Apple Pay, dar Tim Cook nu a dat detalii despre cum se va face verificarea identităţii şi autorizarea plăţilor.

Lansarea noului aparat ar putea fi o provocare pentru Apple, care ar putea presupune „adaptarea experienţei clienţilor în magazinele companiei”, potrivit conversaţiei dintre Tim Cook şi angajaţii de la magazinul din Covent Garden din Londra, relatează ziarul britanic.

Gigantul american cu sediul în Cupertino, California, a programat un eveniment pe 9 martie, unde este aşteptată prezentarea Apple Watch, care va fi lansat din punct de vedere comercial în luna aprilie, potrivit Reuters, citat de huffingtonpost.com.

Sursa: Mediafax
 

Mihaela STOICA
Mihaela STOICA
Mihaela Stoica a fost redactor-șef Descopera.ro între februarie 2015 - decembrie 2021, iar în prezent este colaborator al site-ului. Absolventă de Istorie, a fost mai întâi profesor. A intrat în presa online în 2006, la agenţia NewsIn. A lucrat apoi în redacţiile Adevărul şi Gândul, ... citește mai mult
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Controversa din jurul asasinării lui Kennedy. Cine l-a vrut mort şi ce rol are teoria lui Pacepa?
Controversa din jurul asasinării lui Kennedy. Cine l-a vrut mort şi ce rol are teoria lui Pacepa?
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
1 din 10 copii, victimă a violenței în primele două luni ale anului școlar
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Unde au dispărut grădinițele de stat din România?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Copiii neandethalieni ar fi colecționat fosile la fel cum cei de azi colecționează abțibilduri
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Iată cum o simplă cană cu ceai poate deveni un detector de particule!
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
Pentru prima dată în istorie, astronomii au fotografiat îndeaproape o stea din afara galaxiei Calea Lactee
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
(P) Când au început să se ofere cadourile pentru Crăciun?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
De ce ne curge nasul de la mâncarea picantă?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Sunt alimentele fermentate bune pentru intestine sau doar delicioase?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Test de cultură generală. Cum sunt stabilite cursurile valutare?
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Boomurile sonice ale rachetei Starship sunt atât de puternice încât ar putea deteriora structurile de la sol
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Unul dintre marii producători de cărbune din lume renunță la extracție
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Vești proaste pentru 4.000 de angajați Ford! Gigantul auto pregătește concedieri în Europa
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Măsuri de securitate sporite la Machu Picchu după ce o femeie a împrăștiat cenușă umană în aer
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare şi până la 50 de ani nu a părăsit niciodată localitatea natală
Povestea desprinsă din cărţi a îndrăgitului Petre Ispirescu. Nu a făcut niciun an de şcoală, a fost la închisoare ...
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone
În ciuda amenințărilor globale, Marea Britanie renunță la nave de război, elicoptere și drone